De exact 7 ani ne cunoaștem.

A fost dragoste la prima vedere, dar lui nu i-am zis asta. Nici mie la început.

Nu aveam timp de el și nici idee despre ce m-ar putea aștepta dacă îl primesc în viața mea. Nici nu s-a pus problema să ne apropiem, nu era momentul.
Eu aveam un plan, să știi: stă cu mine până se pune pe picioare. Atât.

Da’, clișeu sau nu, n-am mai putut să-i dau drumul.
Avea bazinul rupt și proaspăt reparat. Era fragil și puști.
Avea niște ochi perfect rotunzi, negri și umili.

Și mă privea plin de speranță și deloc reticent.
Mă privea ca și cum reprezentam tot ce voia sau spera să aibă: siguranță.
L-am simțit aproape.

A intrat în casă și de atunci am rămas împreună.
Este complicele, copilotul, prietenul meu cel mai bun, constanța mea de 7 ani.

Am văzut părți din lume împreună; am fost la coffee shop, dar și la expoziții împreună. A fost cu mine și la școală și la birou.
Am fost săraci și bogați și fericiți și frustrați sau isterici, tot împreună.
Am descoperit pictura, am scris și ne-am bucurat de viață împreună.

La fel de umil privește și acum.

Relația cu un cățel, dacă vrei să știi, este una ceeeva mai deosebită.

Destul de greu de descris, da-ncerc:

Câinele meu mă face atentă. Știu că nu-mi poate spune ce nevoi are, așa că sunt atentă la el. A devenit un obicei general.

Îi cunosc traumele și asta mă face responsabilă de mediul la care-l expun; mă ajută să-i înțeleg reacțiile, temerile, bucuriile…
Și, cumva, făcând asta pentru el, implicit o fac și pentru mine.

Câinele meu mă atenționează când nu sunt bine.

A fost frate temporar pentru tot soiul de animale bolnave, multe găsite chiar de el.

A-mpărțit scaunul din dreapta, fără să se opună, oricând a fost nevoie. Cu condiția să fi fost nevoie, pentru socializare inutilă n-are răbdare.

Mi-a arătat ce înseamnă acceptarea, iubirea necondiționată, bucuria, liniștea. Dar și haosul, n-o să te mint.

Câinele meu mă face să mă comport ca un idiot fără să ezit.

Câinelui meu îi cânt Johnny Cash (you are my sunshine) în aproape fiecare dimineață. Și încă mă iubește.

Din foarte multe motive mă simt în siguranță lângă el. Mi-e echipă.

Mă face să râd și să mă bucur de lucruri simple.

Mă surprinde constant. Încă.

Sunt un erou pentru el…cel puțin la ora mesei și când îl salvez de maleficele artificii.

Mi-e drag cu toate gesturile lui deseori defectuase.

Ne-am văzut vulnerabili și ne-am fost aproape într-un mod firesc și transparent. Și simplu.

Avem atâtea ritualuri, jocuri, gesturi ale noastre. E special.

Și dă-mi voie să-ți spun, dar nu stii cum arată fericirea până nu vezi un cățel dând nu din coadă, ci din tot corpul lui ciudat, de bucurie că ai venit. Doar pentru că ai venit.

O ființă atât de pură, naivă și de neclintit din ce simte pentru tine. Indiferent cine ești, nici nu contează.

Câinele meu e plictisit de toate glumele mele și nu se mai lasă păcălit de nimic. De aproape nimic.

Are enorm de multă ințelegere și răbdare cu mine. Îi datorez mult.

(Super)Mario mă face să vreau și când îmi lipsește motivația.

Sunt recunoscătoare că îl am în viață; atât incât îmi dau voie să fiu siropoasă acum.

Nu cred că am fost vreodată un om superficial, dar, de la primul cățel pe care l-am cunoscut, asta nici n-a mai fost o opțiune.
Ciudat, nu? Cum un animal te poate face mai uman.

Mă regăsesc de multe ori în el; când își lasă capul pe mine, de exemplu. Avem nevoi similare, el le exprimă necomplicat.

E atât de sensibil, iubitor, atent și grijuliu; inteligent, consecvent, iertător, sincer, jucăuș, chipeș.
Are o personalitate fascinantă.

În continuare învăț de la el. Lucruri importante.

Îl iubesc!

Îi fain.

..adoptă! www.dogshope.ro